Madalina Manole (1967 – 2010)

By on Jul 14, 2010 in Muzica, Zi de zi

Madalina ManoleFaptul ca Madalina Manole a ales sa se sinucida chiar de ziua ei, (personal) il consider un mesaj, un manifest prin care voia sa transmita oamenilor ceva. Multi artisti, prieteni de-ai Madalinei, spun ca s-ar fi saturat de modul in care era tratata si de cum sunt tratati artistii mari ai Romaniei, in general, de casele de discuri si de mogulii care detin puterea in media astazi. Chiar daca avea o voce superba, demonstrata la 14 ani cand s-a urcat prima data pe scena, a fost respinsa si i s-au pus multe piedici pentru ca artistii sustinuti astazi “trebuie” sa aiba ceva de plastic (de la atitudine la fizic).

Tocmai pentru ca nu dadea nici un semn de nefericire, ori neimplinire cu putine zile inainte (intr-un interviu) este putin ciudat de ce a ales aceasta cale. Daniel Iordachioaie declara intr-un interviu astazi, ca nu are rost sa incercam sa intelegem faptele sale, pentru ca e greu sa intri in sufletul unui artist.

Dupa cum spunea Bodu in unul din articole… Se duc baietii. Dar daca marii artisti ai Romaniei se duc acum, am ajuns in momentul in care stafeta ar trebui predata, cui se va preda aceasta stafeta? Trupelor ori artistilor care ies pe scena astazi cu o atitudine egoista, cu un caracter sec si talent lipsa… sau… se va pierde si atat. Vom citi despre marii artisti, cei care se lansau si deveneau cunoscuti cand eu inca era un copil. Mai jos ai stirea despre cele intamplate/comunicate astazi.

Madalina Manole, cunoscuta cantareata, a murit. Trupul artistei a fost gasit de sotul ei, Mircea Petru, in jurul orei 5.30, miercuri dimineata, in holul casei sale din Otopeni. Acesta a anuntat imediat politia.

Medicii de la salvare au sosit in jurul orei 6 si au gasit-o pe artista cazuta pe jos, fara leziuni pe corp. Initial s-a spus ca sotul ar fi gasit-o intr-o balta de sange, dar informatia a fost dezmintita ulterior.

Anchetatorii au in vedere posibilitatea sinuciderii cu somnifere, anunta Antena3, insa politia nu a confirmat deocamdata aceasta varianta. Conform altor informatii, artista ar fi luat o supradoza de medicamente. Se asteapta verdictul medicului legist si anchetei criminalistice. Nu sunt suspiciuni de crima.

Acum cateva saptamani, se pare ca Madalina Manole a avut o tentativa de sinucidere cu ibuprofen si paracetamol.

Politistii au declarat pentru Realitatea TV ca Madalina i-a lasat sotului un SMS de adio, in care isi exprima regretul cu privire la decizia ei.

Ar fi implinit astazi 43 de ani. Nascuta pe 14 iulie 1967, Madalina era recent casatorita si avea un copil in varsta de un an.

Cantareata trebuia sa sustina un concert in luna mai pentru lansarea noului album, insa l-a anulat din probleme de sanatate. Potrivit presei, Madalina a fost internata atunci in spital din cauza “oboselii si a stresului”.

Reactiile artistilor indurerati

Artistii sunt devastati la aflarea vestii si refuza sa creada in varianta sinuciderii vehiculata de presa.

Alta cunoscuta artista, Monica Anghel, a declarat ca Madalina Manole suferea de inima si acuza stari de oboseala, insa nu isi explica de ce ar fi decis sa-si ia viata.

“Madalina era o fata ok, plina de viata, luptatoare. Nu inteleg de ce (s-ar fi sinucis – n.red.). Avand un copil si un barbat care s-o iubeasca, nu inteleg pur si simplu”, a spus Monica Anghel la RealitateaTV.

Reactii – artistii sunt uluiti si nu cred in varianta sinuciderii

Si Corina Chiriac a declarat tot la Realitatea TV ca nu crede ca artista Madalina Manole s-ar fi sinucis.

Cantaretul Marcel Pavel este socat. “Nu-mi vine sa cred ca se pot intampla astfel de lucruri, nu stiu ce sa spun, ea mi-a spus ca este o persoana foarte implinita si ca se intelege foarte bine cu sotul ei, in rest nu vedeam un om cu probleme de sanatate sau psihice”.

La auzul vestii, cantaretul Aurelian Temisan a declarat ca a vorbit cu ea acum cateva luni, dar “din discutie nu a reiesit ca ar avea probleme”.

Cine a fost Madalina Manole

Madalina Manole, nascuta Magdalena Manole, a fost o solista vocala, compozitoare si instrumentista romana.

Madalina Manole isi face debutul muzical la 15 ani in Cenaclul Tineretului prahovean.

Intre anii 1982 si 1985, Madalina Manole urmeaza cursurile Scolii Populare de Arta, clasa Mihaela Runceanu-Ionel Tudor, potrivit Bestmusic.

In anul 1991, obtine discul de aur pentru albumul “Fata draga”.

De atunci incepe seria turneelor in Statele Unite, Canada, Austria, Belgia, Germania, Franta. Dupa albumul “Fata draga”, Madalina Manole primeste alte doua discuri de aur pentru vanzari de doua milioane de unitati (LP si MC). Revista “Billboard” a semnalat in acel moment performanta artistei.

In anul 1997, lanseaza albumul “Lina, lina Madalina”, moment in care inregistreaza doua premiere notabile. Madalina Manole devine primul nume al muzicii pop romanesti care intra in catalogul unui mare producator muzical international – Polygram Group (prin Zone Records Romania).

Cea de-a doua premiera marcata prin acest album este faptul ca Madalina Manole este prima artista de muzica pop care are curajul sa interpreteze folclor autentic, in maniera originala, cu o orchestra de muzica populara condusa de regretatul Dorel Manea. Pe album se regasesc piese de la Maria Tanase, Maria Lataretu, Ileana Sararoiu, Lucretia Ciobanu, Mioara Velicu.

In 1997, ia fiinta Asociatia Culturala Madalina Manole cu caracter cultural si umanitar. In anul 2000, obtine distinctii pentru cea mai buna interpreta pop si cea mai buna voce feminina a anului la Premiile Radio Romania si respectiv, Premiile Industriei Muzicale din Romania.

Cantareata Madalina Manole a devenit mamica, pe 9 iunie 2009. La inceputul lunii octombrie 2009, “Fata cu parul de foc” s-a casatorit cu iubitul ei – Mircea Petru – si l-a botezat pe fiul ei – Petru Jr.

Madalina a fost casatorita si cu compozitorul Serban Georgescu, cu 17 ani mai mare decat ea. Dupa divort, Madalina Manole a declarat ca “erau momente din zi in care il adoram si alte momente in care l-as fi impuscat”.

Pe data de 19 februarie 2010, Madalina Manole lanseaza un nou album. Materialul discografic se intituleaza “O 9 Madalina Manole” si reprezinta cel de-al 9-lea album al artistei.

In timpul in care lucra la album, Madalina Manole s-a imbolnavit, din cauza oboselii acumulate. Sursa: http://forum.torrents.ro/

www.madalinamanole.ro

Liked it? Share it!
Fblike Twitter Youtube Pinterest Digg Delicious Reddit Stumbleupon

8 Comments

  1. Cand eram maica, parintii ma luau cu ei la toate inmormantarile…era ceva foarte straniu, nu intelegeam mai nimic,nu prea eram afectata de ceea ce se intampla,majoritatea erau persoane invarsta de 70-80 ani .Credeam ca asta este varsta la care se moare!!!Acum cand vad ca se moare si la o varsta aproape de a mea, ma face sa ma gandesc si sa apreciez mult mai mult fiecare clipa ……Oare asa de usor renunta unii…………….

  2. Cand eram maica, parintii ma luau cu ei la toate inmormantarile…era ceva foarte straniu, nu intelegeam mai nimic,nu prea eram afectata de ceea ce se intampla,majoritatea erau persoane invarsta de 70-80 ani .Credeam ca asta este varsta la care se moare!!!Acum cand vad ca se moare si la o varsta aproape de a mea, ma face sa ma gandesc si sa apreciez mult mai mult fiecare clipa ……Oare asa de usor renunta unii…………….

  3. Sunt o femeie aproape de varsta ei, ei ve spun sincer ca de cateva ori cand am avut necazuri am gandit ca ar fi mai bine sa mor ,sa las totul in urma.Dar nu am avut atata putere.

  4. Sunt o femeie aproape de varsta ei, ei ve spun sincer ca de cateva ori cand am avut necazuri am gandit ca ar fi mai bine sa mor ,sa las totul in urma.Dar nu am avut atata putere.

  5. eu consider ca orice s-ar fi intamplat si orice ar fi suparat-o nu trebuia sa decurga la sinucidere.pt ca era o femeie frumosa din toate punctele de vedere.poate ca a vrut sa obtina prea multe de la viata de nu s-a multumit cu ceea ce a avut..oricat de deprimat ai fi trebuie sa mergi mai departe si sa privesti problemele ca atare.pt ca din greseli inveti si un sut in fund un pas inainte.ce sa mai zici de saracii oamenii care auun handicap sau multe alte defecte si probleme..chiar nu ma-am asteptal la ea sa faca ce a facut(….)si cat despre vedetele din ziua de azi..(daca nu esti umpluta du silicon,nu esti vedete)..poate asta o si marca atata de mult..

  6. eu consider ca orice s-ar fi intamplat si orice ar fi suparat-o nu trebuia sa decurga la sinucidere.pt ca era o femeie frumosa din toate punctele de vedere.poate ca a vrut sa obtina prea multe de la viata de nu s-a multumit cu ceea ce a avut..oricat de deprimat ai fi trebuie sa mergi mai departe si sa privesti problemele ca atare.pt ca din greseli inveti si un sut in fund un pas inainte.ce sa mai zici de saracii oamenii care auun handicap sau multe alte defecte si probleme..chiar nu ma-am asteptal la ea sa faca ce a facut(….)si cat despre vedetele din ziua de azi..(daca nu esti umpluta du silicon,nu esti vedete)..poate asta o si marca atata de mult..

  7. eu consider ca orice s-ar fi intamplat si orice ar fi suparat-o nu trebuia sa decurga la sinucidere.pt ca era o femeie frumosa din toate punctele de vedere.poate ca a vrut sa obtina prea multe de la viata de nu s-a multumit cu ceea ce a avut..oricat de deprimat ai fi trebuie sa mergi mai departe si sa privesti problemele ca atare.pt ca din greseli inveti si un sut in fund e un pas inainte.ce sa mai zici de saracii oamenii care au un handicap sau multe alte defecte si probleme..chiar nu m-am asteptat la ea sa faca ce a facut(….)si cat despre vedetele din ziua de azi..(daca nu esti umpluta du silicon,nu esti vedeta)..poate asta o si marca atata de mult..la ce a fost buna toata munca si sudoarea ei daca la urma a lasat totul in urama,tinand cont ca a lasat si un copil fara mama..noi nu o putem judeca pt ca nimeni nu va sti cu adevarat ce s-a intamplat in acea zi si ce o apasa pe ea in suflet..numai ca ea aparent avea tot cesi dorea de la viata..pacat ca s-a mai dus inca o voce buna..Dumnezeu sa o odihnesca in pace

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *